Astăzi, Rezerva Federală americană va decide să mențină rata dobânzii la nivelul actual. Acestea sunt așteptările analiștilor. Ei sunt îndreptățiți să creadă în stagnare, pentru că economia americană este între două tendințe: creșterea inflației și încetinirea economiei.
Astăzi, FED, banca centrală americană, va decide nivelul ratei de dobândă de politică monetară. Experții pariază că decizia FED va fi să mențină ratele neschimbate.
E logic să se întâmple așa, pentru că în acest moment economia americană se află între riscul revenirii inflației și pericolul intrării în recesiune. Cu atât de multe necunoscute ce ar putea să facă FED? Deocamdată, să lase lucrurile așa cum sunt.
De la momentul în care Donald Trump a declanșat haosul tarifelor vamale cuvântul incertitudine a fost pronunțat foarte des de reprezentanții mediului de afaceri și de experți. Mai mult, chiar Jerome Powell, președintele Rezervei Federale, a vorbit într-un discurs public, în data de 7 martie a.c., despre incertitudine.
„Nu trebuie să ne grăbim. Suntem bine poziționați și putem aștepta o clarificare a mișcărilor de politică economică”, a spus Powell. Ceea ce, tradus, înseamnă că Rezerva Federală va amâna pentru o perioadă orice mișcare a dobânzii-cheie.
De altfel, multe bănci centrale se află în aceeași situație. Incertitudinea din economia globală obligă băncile centrale să fie prudente, să aștepte. La fel face și Banca Națională a României, care, însă, așteaptă o reducere a deficitului bugetar și o politică fiscală clară a guvernului.
În comparație cu începutul lunii martie a.c., situația economiei americane este mai complicată. Efectele politicii comerciale a administrației Trump sunt imprevizibile, iar investitorii pe piețe au reacționat, în sensul că indicii bursieri au scăzut. Acum, nu mai pare atât de ciudat să se vorbească despre economia americană, care a încheiat anul trecut cu o creștere bună, cu 2,3%, că ar putea intra în recesiune. Într-adevăr, este greu de spus dacă spectrul recesiunii este real sau doar un reflex logic în fața deciziilor haotice pe care le ia președintele american.
Ipoteza recesiunii se bazează pe câteva elemente și anume: în fața creșterilor de taxe vamale, companiile ar putea să își reducă investițiile. În același timp, mediul economic instabil ar putea să îi determine pe consumatorii persoane fizice să își tempereze consumul. Totodată, SUA urmează și un program de reducere a cheltuielilor statului sub conducerea lui Elon Musk. Între atât de multe reduceri de cheltuieli, recesiunea ar putea veni în mod firesc.
În doar câteva săptămâni, banca centrală a văzut cum se deteriorează situația economiei plus percepția asupra ei. Ambiția Rezervei Federale americane a fost să ia toate deciziile pentru ca inflația să se întoarcă la o rată de 2%, după ce la un moment dat ajunsese la 7,2% în iunie 2022.
În toamna anului trecut, Fed a început să relaxeze ratele dobânzii, adică să le scadă. Banca centrală americană era aproape de țintă, respectiv rata inflației a ajuns în ianuarie a.c. la 2,5%. O performanță care este pusă sub semnul întrebării de efectele pe care le vor avea creșterile de tarife vamale asupra economiei.
Experții prognozează o creștere a inflației, ceea ce ar obliga FED să oprească pentru o perioadă scăderea dobânzii de politică monetară. În același timp, analiștii prognozează o încetinire a economiei, ceea ce ar face necesară o reducere a ratei dobânzii.
Este un mediu economic foarte delicat în care chiar și Rezerva Federală americană ezită să ia o decizie. De aceea, rata dobânzii de politică monetară va rămâne în același interval cuprins între 4,25% și 4,50%.
În plus, Jerome Powell vrea să păstreze intact și statutul independent al băncii centrale. Mai ales că în mandatul anterior președintele Trump își făcuse un obicei din a încerca să influențeze deciziile de politică monetară ale băncii centrale. Nu ar fi de mirare să vedem în următoarea perioadă aceeași abordare a lui Donald Trump. În concluzie, FED așteaptă.

